Necazurile brutarului de cuvinte

brutarde Ioan Ianolide

Ce de oameni s-au strâns, frăţioare!
Livizi şi supţi,
Desculţi şi rupţi,
Zgribuliţi aşteaptă în bătaia vântului,
Să le frâng în două, ca pe soare,
Pâinea rumenă a cuvântului.
O, Doamne!Dar eu sunt brutarul sărac!
Zadarnic flămânzii s-au strâns lângă vatră…
Pe foc nu mocneşte decât un crâmpei de arac,
Şi nici un pumn de faină-n covată nu este.
Ia, coc şi eu, acolo,
Sub ţestul vechi, o piatră,
Cum a făcut femeia săracă din poveste,
Să-şi amăgească ţâncii care plângeau, flămânzi.
Pe vremea aceea, pesemne, sfinţii blânzi
Mai colindau pământul
Şi pietrele – minune! – le preschimbau în pâini.
Hei, cin’ să fie, măre?
Sau poate numai vântul….
Şi ăi câini, ce latră-n uliţă a om străin…?
Sfinte Doamne, Sfinte Petre!
Spre bordeiul meu s-aud paşii cum vin…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s